Încep manifestările dedicate celebrării Zilei Forţelor Terestre Române

Încep manifestările dedicate celebrării Zilei Forţelor Terestre Române

Unităţile militare din toată ţara vor organiza o serie de manifestări destinate publicului, începând de sâmbătă şi până marţi, când este celebrată Ziua Forţelor Terestre Române.

Unităţile militare din toată ţara vor organiza o serie de manifestări destinate publicului, începând de sâmbătă şi până marţi, când este celebrată Ziua Forţelor Terestre Române. Marţi, 23 aprilie, Forţele Terestre Române împlinesc 165 de ani de existenţă.

Astfel, în parteneriat cu autorităţile locale, vor fi organizate mai multe programe cultural-educative, competiţii sportive şi legate de viaţa militară, expoziţii de carte, concerte de muzici militare, vizionări de filme documentare, precum şi ceremonii militare specifice, la monumentele închinate memoriei Eroilor Forţelor Terestre Române.

Ziua de 23 aprilie este Ziua Forțelor Terestre Române, marcată prin prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință – Patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre. Această zi reprezintă un eveniment important în cadrul evocării tradițiilor Armatei României, iar în acest an, Forțele Terestre Române împlinesc 165 de ani de existență.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează pe data de 22 aprilie, la Palatul Cercului Militar Național, evenimentul de împachetare a cadourilor destinate celor peste 700 de veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial din România și Republica Moldova. Evenimentul face parte din campania „Onor veteranilor de război” și va avea printre invitați reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai societății civile, precum și elevi și studenți militari, care vor pregăti pachetele simbolice pentru veterani, veterane și văduve de război.

Ziua Forțelor Terestre Române în București

În Bucureşti, evenimentele aniversare se vor desfăşura în mai multe parcuri şi centre comerciale, începând cu ora 11:00 a zilei de sâmbătă.

Expoziția din Parcul „Carol I” va include prezentări de armament, echipamente și tehnici militare, standuri cu informații despre ofertele educaționale și promovarea carierei militare, demonstrații de tir cu arcul, vâslit, bicicletă, tiroliană, activități într-un cort de tip boot camp, demonstrații de karate și box, precum și standuri pentru prezentarea activităților Asociației de caritate Oameni, Națiune, Onoare, Respect (ONOR) din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

De asemenea, potrivit comunicatului Forțelor Terestre Române, va fi prezentată o expoziție tematică istorică, iar evenimentul va include spectacole susținute de formațiile artistice ale cercurilor militare subordonate Statului Major al Forțelor Terestre, concerte de fanfară și exerciții de Drill Team cu militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Expoziția de la Mall AFI Cotroceni va include prezentări similare de armament, echipamente și tehnică militară, standuri de informare despre ofertele educaționale și promovarea carierei militare, demonstrații de scrimă și hochei, precum și un concert de fanfară și un spectacol susținut de elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Pe 21 aprilie, între orele 19:00 și 21:30, va avea loc o retragere cu torțe pe următorul itinerar: Parcul Carol I – Palatul Parlamentului – Ministerul Apărării Naționale – Șoseaua Panduri – Palatul Cotroceni – Bulevardul Vasile Milea – Drumul Taberei (sediul Statului Major al Forțelor Terestre).

Pe 23 aprilie, în intervalul orar 12:00-13:00, în Parcul Tineretului, va avea loc o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Căzuți în Misiune în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
17.3 ° C
18.9 °
17.1 °
67 %
3.6kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii