Începe înscrierea în Programul Rabla, iar producătorii auto se pot înregistra de miercuri, 30 aprilie, și pot depune dosarul de validare la Administrația Fondului pentru Mediu până pe 7 mai.
Ulterior, se pot înscrie direct în aplicația AFM și persoanele fizice interesate de achiziționarea unei mașini electrice noi. Autoritățile precizează că toți cei care vor da la casat un autoturism vechi își vor genera singuri voucherul, și nu prin intermediari, așa cum s-a întâmplat până acum.
Această ediție a programului Rabla a primit un buget record de 1,4 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât cel din anul trecut.
De anul acesta, valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice s-a majorat la 7.500 de euro, de la 5.000 cât era până în prezent, potrivit stiripesurse.ro.