Infecțiile din spitale, considerate malpraxis

Infecțiile din spitale, considerate malpraxis

Toți cei care au luat infecții din spitale sunt considerați victime ale unui malpraxis medical, astfel că vor putea cere daune de la spitalul în care s-au infectat. Dovada faptului că infecția n-a fost luată din spital îi va reveni unității medicale.

Avocatul Adrian Cuculis a explicat pentru un post de televiziune ce presupune noua decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Într-o decizie dată de Înalta Curte se precizează că în momentul în care ai fost adus la spital, dacă nu a fost depistată infecția nozocomială cu care să fi venit tu acolo, este clar că dacă la externare ai o asemenea infecție, răspunderea pentru malpraxis devine a unității spitalicești. Se pot cere despăgubiri pentru contractarea infecției nozocomiale. Până în momentul de față, sarcina probei revenea de cele mai multe ori celui care ridica pretenția împotriva spitalului, lucru care era foarte greu de dovedit. Într-un final, Înalta Curte a catalogat că această probă ar trebui să revină spitalului și nicidecum persoanei infectate.

Răspunderea pentru malpraxis este catalogată în trei mari categorii: răspunderea penală, răspunderea civilă delictuală și răspunderea disciplinară a personalului medical”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
12.2 ° C
12.3 °
12 °
93 %
4kmh
40 %
joi
18 °
vin
17 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii