Inspecția Judiciară verifică toate dosarele clasate privind deținerea de droguri

Inspecția Judiciară verifică toate dosarele clasate privind deținerea de droguri

Inspecția Judiciară a decis să verifice dosarele clasate privind deținerea de droguri, după ce a ieşit la iveală faptul că DIICOT a închis la finalul anului trecut un astfel de caz în care era implicat Vlad Pascu, tânărul care a spulberat cu mașina un grup de studenţi în localitatea 2 Mai, omorând 2 și rănind grav 3. 

Închiderea dosarului pe numele lui Vlad Pascu a fost ulterior confirmată de Tribunalul Bucureşti, pe 10 ianuarie anul acesta.

Tânărul fusese prins într-un mall din Capitală, în februarie anul trecut, când avea asupra sa canabis.

Magistraţii au ajuns la concluzia că ancheta ar fi prea scumpă. Astăzi, șefa Inspecţiei Judiciare, Roxana Ioana Petcu, a cerut un control tematic în legătură cu dosarele privind deţinerea de substanţe interzise şi infracţiunile săvârşite sub influenţa acestora.

„Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a dispus efectuarea unui control tematic la nivel naţional privind cauzele având ca obiect deţinerea de substanţe interzise şi infracţiuni săvârşite sub influenţa acestora”, se precizează într-un comunicat al Inspecției Judiciare.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
10.2 ° C
11.1 °
8.9 °
73 %
5.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
17 °
sâm
23 °
Dum
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii