MAE: Actualizări privind stadiul evacuării cetățenilor români din Fâșia Gaza

MAE: Actualizări privind stadiul evacuării cetățenilor români din Fâșia Gaza

În continuarea informațiilor transmise în dimineața zilei de 8 noiembrie 2023, privind evacuarea din Fâșia Gaza a 51 de cetățeni români și membri de familie, care primiseră acordul autorităților israeliene și egiptene pentru tranzitarea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, la acest moment, potrivit informațiilor din teren, punctul de frontieră amintit anterior a fost închis pentru tranzitul persoanelor.

Astfel, evacuarea grupului sus-menționat va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah.

Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor.

Anterior anunțului menționat mai sus, MAE anunțase că „încă 51 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, miercuri, pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.

Aceștia se vor alătura primului grup de români şi membri de familie, format din 93 de persoane, evacuați marţi din Gaza.

Evacuarea se va realiza cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse având în vedere că aceştia au fost informaţi în prealabil de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah pentru evacuarea cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică şi le vor oferi asistenţa necesară până la Cairo, de unde vor fi transportaţi în România.

Totodată, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo şi Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene în vederea finalizării operaţiunilor de evacuare şi pentru ceilalţi cetăţeni români şi membri de familie ai acestora care au solicitat sprijin şi încă se află în Fâşia Gaza”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
14.3 ° C
14.9 °
12.8 °
78 %
2.2kmh
0 %
mar
14 °
mie
21 °
joi
14 °
vin
13 °
sâm
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii