Mamele vor putea beneficia, timp de patru luni după naștere, de consiliere psihologică

Mamele vor putea beneficia, timp de patru luni după naștere, de consiliere psihologică

Mamele vor putea beneficia, timp de 4 luni după naștere, de consiliere psihologică. În prezent, terapia se face în maternități, doar în zilele pe care mamele le petrec în spital, imediat după naștere.

Conform unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, decizională în acest caz, și trimis spre promulgare președintelui, mamele ar putea merge la psiholog de șase ori, timp de patru luni, notează stirileprotv.ro.

Proiectul de lege adoptat la începutul săptămânii de Camera Deputaților prevede însă ședințe de terapie pe parcursul a patru luni, pentru femeile care au născut.

Cu toate acestea, ca să beneficieze de aceste ședințe, mamele trebuie să revină în maternitate și să facă o cerere la psiholog, dar pot merge la orice specialist care are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

„Până acum ele puteau să beneficieze de aceste ședințe doar cât erau în spital, în maxim 5 zile. Și, din păcate, depresia post-natală apare după o perioadă mai lungă, când ajung acasă și iau contact cu o nouă viață”, a transmis Filip Havârneanu, deputat USR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21 ° C
23.3 °
19.4 °
55 %
5.7kmh
0 %
mie
21 °
joi
15 °
vin
23 °
sâm
22 °
Dum
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii