Măsură: O parte dintre şoferii români nu vor mai putea ieşi cu maşina din ţară

Măsură: O parte dintre şoferii români nu vor mai putea ieşi cu maşina din ţară

O parte dintre şoferii români nu vor mai putea ieşi cu maşina din ţară începând din luna decembrie, iar măsura se aplică pentru aproape două milioane de conducători auto.

Contractele de asigurare emise de Euroins rămân valabile, potrivit legii, până la data de 7 decembrie 2023, anunță Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).

Chiar dacă Euroins se află acum în procedură de faliment, polițele emise anterior declanșării acestei proceduri continuă să fie valabile, iar șoferii le mai pot folosi până cel târziu pe 7 decembrie, deoarece termenul inițial de valabilitate – 8 septembrie – a fost prelungit cu 90 de zile.

Asta înseamnă că ele sunt valabile inclusiv la ieșirea din țară. Totuși, dacă întoarcerea se va face după 7 decembrie, e indicată achiziționarea unei alte polițe, care să producă efecte după această dată, potrivit antena3.ro.

Aproape 1,8 milioane de șoferi care dețin o astfel de poliță vor trebui așadar să o schimbe cu cel mult două luni înainte de termenul limită.

Pentru eventualitatea unui control în afara granițelor, important este ca polița RCA să fie valabilă, nefiind relevant pentru organul străin că asiguratorul a intrat într-o procedură de faliment, atâta timp cât polițele sunt încă valabile.

„La controlul de frontieră, alături de un document de călătorie valabil (cartea de identitatea/pașaport), potrivit normelor legale prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 08 noiembrie 1968, ratificată de România prin Decretul 318/1980, conducătorul unui mijloc de transport trebuie să prezinte permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de înmatriculare al autovehiculului și dovada inspecției tehnice periodice[1].

Totodată, precizăm faptul că personalul Poliției de Frontieră nu solicită alte documente suplimentare din care să reiasă raporturile juridice dintre conducătorul autovehiculului și proprietarul mijlocului de transport (procură, contract de închiriere, contract de vânzare-cumpărare, contract de comodat, împuternicire etc.).

[1] Care trebuie să fie valabilă în momentul prezentării în punctul de trecere a frontierei, confirmată prin documente corespunzătoare, normă prevăzută de art. 10 alin. (1) din O.U.G. 195/2002”, informează politiadefrontiera.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
16.9 ° C
16.9 °
16.9 °
59 %
3.2kmh
20 %
lun
21 °
mar
23 °
mie
24 °
joi
26 °
vin
27 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii