Ministerul Educației a pus în consultare publică metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2025-2026, care aduce schimbări semnificative în structura și criteriile de acordare. Din toamnă, vor fi acordate doar trei categorii de burse: de merit, sociale și tehnologice.
Bursele de merit vor putea fi acordate pentru cel mult 15% dintre elevii unei clase, pragul fiind stabilit la nota medie generală 9. Dacă mai mulți elevi au aceeași medie cu ultimul din listă și depășesc procentul de 15%, școala va aplica criterii clare de departajare, stabilite de consiliul de administrație și avizate de inspectoratul școlar.
Pentru clasa a V-a, media se calculează pe baza rezultatelor din primele două intervale de cursuri ale anului școlar, iar pentru clasa a IX-a – pe baza mediei de admitere. Calculul procentului de 15% se va face cu rotunjire la numărul întreg superior.
Date generale
Cererile pentru bursele sociale se depun în primele 25 de zile de la începutul anului școlar, iar bursele se vor plăti lunar, în jurul datei de 20.
- Bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale vor fi eliminate; acești elevi vor putea primi bursă socială doar dacă se încadrează în criteriul de venit.
- Bursele sociale pentru elevii din medii defavorizate, cu probleme medicale grave sau din familii cu venituri sub 50% din salariul minim net; se acordă pe bază de cerere și documente justificative.
- Burse tehnologice – pentru elevii din învățământul profesional (inclusiv dual).
- Burse pentru mamele minore – pentru sprijinirea continuării studiilor.
Cuantumul burselor a fost stabilit la 450 de lei/lună pentru bursele de merit și 300 de lei/lună pentru bursele sociale și tehnologice. În fiecare școală funcționează Comisia de management al burselor, care verifică eligibilitatea și întocmește listele beneficiarilor.
Cererile și documentele pentru bursele sociale se depun în primele 25 de zile de la începutul anului școlar. Plata burselor se face lunar, de regulă pe 20 ale lunii (pentru luna precedentă), prin transfer bancar sau numerar.
Condiții generale
- Media 10 la purtare (sau calificativ „foarte bine”) este obligatorie pentru toate tipurile de burse.
- Absențele nemotivate ≥10/lună duc la suspendarea bursei (cu excepția cazurilor medicale justificate).
- Bursele se acordă pe perioada cursurilor și, în unele cazuri, și în vacanțe.
- Se pot cumula anumite tipuri de burse (ex. tehnologică + merit + socială).
- Mai multe aici – https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/08/PHG_burse_scolare-12-08-2025-MEC.pdf