Ministerul Sănătății: „Circa şase miliarde de euro vor fi finanţaţi de Comisia Europeană pentru schimbarea înfăţişării sistemului medical din România”

Ministerul Sănătății: „Circa şase miliarde de euro vor fi finanţaţi de Comisia Europeană pentru schimbarea înfăţişării sistemului medical din România”

Ministerul Sănătăţii a prezentat, marţi, Comisiei Europene (CE), planurile de dezvoltare cu fonduri de la Bruxelles, pentru domeniile prioritare din sistemul medical românesc, care prevăd şi acces mai uşor la servicii de diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu cancer, AVC, politraumă şi arşi gravi.

„Pentru a putea dezvolta infrastructura sistemului medical de sănătate, înainte de toate, trebuie să cunoaştem şi să recunoaştem, cu responsabilitate, situaţia actuală. Aici este condiţia indispensabilă pentru un plan logic de investiţii, care să răspundă nevoilor actuale de servicii de sănătate. Sistemul trebuie dezvoltat numai dacă este privit unitar. Nu se poate dezvolta doar pe anumite componente, pentru că asistenţa medicală este un întreg, iar dacă o verigă nu funcţionează, de cele mai multe ori, se blochează întreg sistemul”, a declarat în faţa comisarilor europeni, secretarul de stat Alexandru Rogobete din Ministerul Sănătăţii, citat într-un comunicat.

Ministerul Sănătăţii a supus aprobării Comisiei Europene dezvoltarea sistematică a domeniilor prioritare în funcţie de nevoile identificate în fiecare regiune şi în fiecare segment prioritar, afirmă sursa citată.

„Echipa ministrului Rafila a finalizat în această vară Strategia Naţională de Sănătate pentru perioada 2023-2030 şi Planurile de dezvoltare Regională. În baza acestor documente programatice, Comisia Europeană va oferi finanţarea necesară pentru atingerea tuturor indicatorilor de dezvoltare a sistemului medical. Ministerul condus de Alexandru Rafila a dezvoltat investiţii de peste 5 miliarde de lei în spitalele din România, în ultimii doi ani de mandat”, se arată în comunicat.

Documentele programatice susţinute marţi în faţa Comisiei Europene cuprind maparea serviciilor medicale existente, în domeniile prioritare cum sunt oncologia, pacienţii cu AVC, politraumă, arşi gravi etc, respectiv, nevoile identificate pentru echilibrarea capacităţii de răspuns a sistemului medical din România.

„Circa şase miliarde de euro vor fi finanţaţi de Comisia Europeană pentru schimbarea înfăţişării sistemului medical din România”, se mai afirmă în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.7 ° C
16 °
11.1 °
75 %
4.5kmh
0 %
Dum
22 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °
joi
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii