Ministrul Economiei a precizat care este cel mai mare pericol pentru economia românească în acest moment

Ministrul Economiei a precizat care este cel mai mare pericol pentru economia românească în acest moment

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a vorbit joi seară, la un post de televiziune, despre preţurile mari la gaz şi la energie. De asemenea, ministrul a precizat care este cel mai mare pericol pentru economia românească în acest moment.

„Un mare consumator, o mare platformă industrială, trebuie să țineți cont că are în jurul ei sute, chiar mii de companii mici – IMM-uri. Ei sunt furnizorii de materii prime pentru aceste companii și tocmai de aceea este important să ne asigurăm că industria mare funcționează”, a spus Florin Spătaru la Antena 3.

„Trebuie să ținem cont că aceste prețuri mari la gaz, la energie, suprapuse peste disfuncționalitățile pe linia de aprovizionare reprezintă o amenințare potențială pentru economia românească”, a mai spus ministrul.

Întrebat care e cel mai mare pericol pentru economia românească în acest moment, ministrul a spus că „Cel mai mare pericol este să nu țină pasul cu transformarea tehnologică, pe care, în acest moment, o vedem la nivel european. Trebuie să accelerăm investițiile, trebuie să sprijinim companiile care funcționează în România sau potențialii investitori să continue să investească.

Și aici nu vorbim doar de investiții noi, aici vorbim de schimbarea acestor echipamente, aducerea de noi tehnologii și, bineînțeles, de un impuls pe care statul român trebuie să-l dea acestor demersuri. Trebuie să ținem cont de următorul lucru: avem niște obiective foarte ambițioase, în 2050 trebuie să asigurăm această decarbonare, în 2035 vorbim de e-mobilitate.
Pentru a asigura un astfel de demers trebuie să investim acum și nu mâine.

Ministerul Economiei a venit cu această schemă de ajutor de stat. Săptămâna viitoare vom veni cu 2 alte acte normative în sprijinul economiei românești. Aceste demersuri trebuie implementate cât mai repede posibil”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.6 ° C
15.5 °
11 °
84 %
3.6kmh
100 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii