Ministrul Muncii: „Pensiile se vor plăti în calendarul stabilit”

Ministrul Muncii: „Pensiile se vor plăti în calendarul stabilit”

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a transmis un mesaj de liniștire către seniorii României, care așteaptă cu nerăbdare următoarea pensie. 

Ministrul Marius Budăi și-a luat angajamentul ferm față de pensionari. Nu vor exista întârzieri cu privire la plata pensiilor de stat, în luna iunie 2023. Pensionarii vor primi veniturile care li se cuvin la termen. Poștașii vor fi pe teren, inclusiv în ziua liberă prin lege. „Pensiile se vor plăti în calendarul stabilit, 1-15 iunie, fără niciun fel de rezervă.

(…) Da (n.r. – poștașii muncesc și în vinerea din punte). Nu va exista nicio zi de întârziere”, a comentat Marius Budăi, conform romaniatv.net.

Despre pensiile românilor a vorbit și șeful Casei Naționale de Pensii. „Noi avem convenție încheiată între CNPP si Compania Națională Poșta Română în care sunt stipulați foarte clar termenii atât de plată, cât și de distribuire a pensiilor.

Este o problemă la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie privind acele zile libere. Am vorbit personal cu șeful companiei Poșta Română. Ei vor lucra pe 2 iunie, vineri.

Am primit asigurări că vor începe să distribuie pensiile pe 2 iunie pentru acei beneficiari care au ales plata prin mandat poștal, urmând ca după data de 6 să intram în program normal. Noi, primele tranșe de bani, le vom vira încă de la sfârșitul lunii mai, să aibă cash să livreze pensiile începând cu data de 2 iunie, vineri.

Până pe data de 15 trebuie achitate toate pensiile pentru cei care au optat pentru plata pensiei prin mandat poștal”, a declarat șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
16.4 ° C
19.1 °
15.5 °
71 %
2.2kmh
0 %
vin
17 °
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii