Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, anunţă că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, anunţă că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, anunţă că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare.

Întrebat dacă ar putea creşte pensiile mai mici, el a răspuns că această discuţie este neconstituţională.

„Această discuţie cu creşterea pensiilor mai mici este o discuţie neconstituţională şi am spus-o de mai multe ori. Noi vorbim de contributivitate şi vorbim de o valoare a punctului de pensie. Se majorează valoarea punctului de pensie, noi acceptăm această discuţie cu majorarea pensiilor în procent, dar pensia se majorează prin valoarea punctului de pensie.

Putem face în schimb altceva pentru pensiile mici – ceea ce am făcut în primul pachet social, de la 1.600 până la 2.200 (de lei – n. r.) şi ceea ce facem acum cu acest voucher de 50 de euro o dată la două luni, dar să creştem discreţionar numai pensiile mici nu se poate”, a menţionat Marius Budăi.

„Este o activitate care este în dinamică şi în continuitate şi se va desfăşura până la sfârşitul anului, 31 decembrie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
17.4 ° C
19.4 °
15.5 °
60 %
7.2kmh
75 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
25 °
mar
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii