Nicușor Dan vrea să-i dea afaceristului Constanda o parte din Satul Francez

Nicușor Dan vrea să-i dea afaceristului Constanda o parte din Satul Francez

Afacerea Primăria Capitalei – Costică Constanda nu s-a încheiat nici după aproape 17 ani de la celebrul schimb de terenuri. Costică Constanda are primit o sumă ce depășește 115 milioane de euro ca despăgubire după celebrul schimb de terenuri, Parcul Bordei pentru Satul Francez.

Pentru că nu și-a primit banii, Costică Constanda a blocat în mai multe rânduri conturile Primăriei Capitalei. În august 2020, Costică Constanda a acceptat o eșalonare de plată, dar a cerut pentru stingerea datoriei o parte din Satul Francez. Fostul primar Gabriela Firea a propus Consiliului General al Muncipiului București darea în plată a unei bucăți importante din Cartierul Francez, evaluată la aproape 35 de milioane de euro. Propunerea nu a fost acceptată de consilierii generali USR și PNL. Unul dintre consilierii USR chiar s-a abținut de la vot, părinții săi fiind creditori pentru familia Constanda.

Acum, primarul general Nicușor Dan caută o nouă soluție de negociere cu familia Constanda pentru a stinge datoria și a opri penalitățile de aproximativ 12.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.

„Am format o comisie la primărie, din care, alături de mine, fac parte cei doi viceprimari generali, precum și colegi din Direcția Juridică și Direcția Economică. Am avut zilele trecute o primă întâlnire a comisiei, în care s-a făcut o informare detaliată a cazului. Scopul e să identificăm variantele posibile pentru această datorie și apoi să le discutăm cu creditorii, ca să ajungem la o soluție acceptabilă pentru ambele părți.”, a declarat Nicușor Dan.

Una dintre variantele luate în calcul de primarul general este reluarea proiectului prin care se propune darea în plată a unei părți importante din Cartierul Francez. Acest lucru poate fi decis de Consiliul General al Municipiului București cu o majoritatea consistentă de voturi.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.7 ° C
16 °
11.1 °
75 %
4.5kmh
0 %
Dum
22 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °
joi
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii