Noi standarde de igienă introduse de UE

Noi standarde de igienă introduse de UE

Comisia Europeană a adoptat, marţi, noi standarde minime de igienă pentru materialele şi produsele care intră în contact cu apa potabilă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

„Apa potabilă curată este un drept al omului. Noile standarde înalte de protecţie a sănătăţii şi a mediului pe care le propunem astăzi vor garanta că materialele şi produsele care intră în contact cu apa sunt din ce în ce mai puţin toxice. Reducerea contaminării este un element-cheie al rezilienţei apei şi al rezilienţei întregului nostru ecosistem”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit Virginijus Sinkevicius.

Până în prezent, armonizarea la nivelul UE a fost redusă, iar producătorii au fost obligaţi să solicite aprobări diferite în fiecare stat membru în care doreau să îşi vândă produsele. Noile norme vor simplifica, de asemenea, activitatea de aprobare desfăşurată anterior de fiecare autoritate naţională.

Materialele şi produsele care respectă noile standarde ale UE vor primi o declaraţie de conformitate UE şi un marcaj UE specific. Prin urmare, produsul poate fi vândut în întreaga UE fără nicio restricţie legată de posibile preocupări legate de sănătatea publică sau de mediu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.1 ° C
18.1 °
17 °
47 %
3.6kmh
0 %
mie
17 °
joi
20 °
vin
16 °
sâm
24 °
Dum
27 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii