Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare. Ce noutăți aduce

Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare. Ce noutăți aduce

Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare imediat după miezul nopții de duminică 11 decembrie, spre luni 12 decembrie. Noul mers al trenurilor va fi valabil până pe 9 decembrie 2023.

Călătorii trebuie să știe că a intrat în vigoare noul mers al trenurilor, ceea ce înseamnă că orele de plecare, respectiv de sosire a trenurilor au fost modificate în întreaga țară.

Pentru a consulta noul orar, călătorii trebuie să acceseze site-ul cfrcalatori.ro.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 11 decembrie 2022, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2022-2023, ce va fi valabil până la data de 09 decembrie 2023.

Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

În noul Mers al Trenurilor 2022-2023 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an”, se arată în comunicatul de presă emis de CFR Călători.

Ce noutăți aduce Noul Mers al trenurilor

  • Față de mersul anterior, “Tomis Expres” Constanța-Brașov și retur are o oprire suplimentară în Ploiești.
  • Este optimizată capacitatea de transport pe anumite relații prin introducerea unor trenuri noi, de exemplu pe ruta București Nord – Roșiori – Craiova și retur cu tendința circulației într-un program de mers cadențat pe viitor. Alte noi trenuri sunt introduse pe ruta Iași – Cluj Napoca și retur.
  • Pentru a răspunde mai bine cerințelor, în anumite zone CFR Călători operează cu trenuri RE care asigură condiții apropiate cu cele ale trenurilor IR dar la un tarif mai mic, ceea ce oferă accesibilitate unei categorii cât mai largi de călători.
  • Trenurile IR de pe ruta  București – Pitești devin trenuri RE cu mers într-un program cadențat.
  • Ruta București – Brașov și retur este asigurată zilnic cu circa 21 perechi de trenuri asigurând un program orar de călătorie flexibil pentru publicul călător.
  • Trenurile “Prietenia” 402/ 401 București Nord-Chișinău și retur, precum și trenurile 1064/1061 Iași-Ungheni și retur circulă zilnic în acest mers de tren nou.
  • În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că pe distanța Constanța – Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.

„Tomis Express” face legătura Brașov-Constanța și ajunge în doar patru ore și jumătate.

Pe ruta București – Cluj Napoca, un traseu de 500 de kilometri, trenul botezat „Avram Iancu”, va face opt ore și jumătate și va opri în doar trei stații: Ploiești, Brașov și Teiuș.

Prețurile sunt cu 15% mai mari decât la trenurile InterRegio.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
6.9 ° C
8.3 °
4 °
85 %
3.1kmh
0 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
16 °
mar
14 °
mie
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii