Număr record de nașteri la Spitalul Filantropia

Număr record de nașteri la Spitalul Filantropia

Cea mai mare maternitate din Capitală, spitalul clinic Filantropia București, a anunțat că în lunile iulie și august în unitatea medicală au fost 548, respectiv 510 nașteri, adevărate recorduri pentru spitalele sau secțiile de obstetrică-ginecologie din Capitală.

Aceasta după ce, în 2020, primul al pandemiei, în țara noastră s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani.

„În lunile iulie și august, în Spitalul Clinic Filantropia au avut loc 548 și respectiv 510 nașteri, un număr record pentru noi, dar și pentru spitalele sau secțiile de obstetrică -ginecologie din București”, au anunțat miercuri, pe Facebook, reprezentanții unității medicale.

Potrivit managerului interimar al Spitalului Filantropia, dr. Nicolae Gică, femeile care au născut în Spitalul Filantropia în aceste luni sunt majoritar tinere, cele mai multe dintre ele fiind la prima naștere.

De la începutul anului, numărul nașterilor a crescut de la o lună la alta, ceea ce s-a reflectat și în numărul record de nașteri din această perioadă la Spitalul Filantropia.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
11.1 ° C
12.1 °
10 °
80 %
7.2kmh
75 %
joi
14 °
vin
16 °
sâm
17 °
Dum
18 °
lun
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii