O echipă de elevi de la Colegiul Cuza din Focșani-Vrancea a câştigat campionatul mondial de robotică din SUA

O echipă de elevi de la Colegiul Cuza din Focșani-Vrancea a câştigat campionatul mondial de robotică din SUA

Echipa de robotică AICitizen a Colegiului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani a câştigat campionatul mondial de robotică First Tech Challenge, care s-a desfăşurat în perioada 17 – 20 aprilie, la Houston, în Statele Unite ale Americii, după cum a anunţat coordonatorul echipei, profesorul Tiberiu Oprea.

Echipa focşăneană a ajuns în finală în alianţă cu alte două echipe, The Clueless din San Diego şi California şi Texpand din CapeTown, South Africa, AICitizen fiind echipa Căpitan.

Tot în finală a ajuns şi o altă echipă din România, Ro2D2 din Ploieşti, care a a făcut alianţă cu RoboKings Aurum din Sunshine Coast, Australia şi Hawk – Richmond Hill, Ontario, Canada, ploieştenii fiind, de asemenea, echipa Căpitan a alianţei.

Alianţa celor de la AICitizen a câştigat cu scorul de 400 la 374.

Echipa AICitizen este formată din 12 elevi, Irina Curcă, Elisa Elena Baciu, Petru Stoica, Raul Ştefan Buşilă, Marius Bogdan Hanu, Rami Stănilă, Cosmin Daniel Lupu, Călin Matei Sandu, Ştefania Găină, Rareş Costin Constantinescu, Bianca Maria Gorgan şi Tudor Deian Bernovici, coordonaţi de profesorul Tiberiu Oprea.

La campionatul mondial de robotică First Tech Challenge din SUA au participat peste 200 dintre cele mai bune echipe de robotică din lume, potrivit TVR.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.2 ° C
18.3 °
17.8 °
91 %
2.2kmh
0 %
sâm
32 °
Dum
36 °
lun
36 °
mar
32 °
mie
30 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii