Pensionarii din România vor primi pensii recalculate începând cu 1 septembrie

Pensionarii din România vor primi pensii recalculate începând cu 1 septembrie

Pensionarii din România vor primi pensii recalculate începând cu 1 septembrie, conform noii legi a pensiilor. Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat în mai a.c., că acest proces va aduce creșteri substanțiale pentru mulți pensionari, în special pentru cei cu un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani.

„Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă”, a declarat oficialul pentru Antena 3 CNN, pe 25 mai.

Șeful Casei de Pensii a anunțat și când vor fi tipărite deciziile de pensionare. „Începând din luna iunie, începem și procesul de tipărire și ulterior de distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât de la 1 septembrie oamenii să știe exact care este noul cuantum al pensiei în urma recalculării prevăzute de noua lege a pensiilor”, a explicat șeful Casei de Pensii.

Pe talonul de pensie vor apărea noile valori ale punctului de referință, numărul total de puncte, și vor fi incluse mici modificări specifice. Oficialul a subliniat că, în urma acestei recalculări, nicio pensie nu va scădea.

„Rămân cei 1 milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a precizat Daniel Baciu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
5.9 ° C
7.7 °
2 °
83 %
1.5kmh
0 %
mar
18 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
17 °
sâm
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii