Plenul Senatului: Prevederi noi privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică

Plenul Senatului: Prevederi noi privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică

O serie de prevederi noi în OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică au fost introduse marți de Plenul Senatului.

Noua variantă a actului normativ a fost adoptată cu 84 de voturi „pentru” şi 36 de abţineri.

Un amendament adoptat de plen prevede că familiile care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, vor plăti un preț plafonat de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, indiferent de cantitatea de energie consumată.

De aceeaşi facilitate vor beneficia și românii care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere.

Toți ceilalți români, vor plăti prețuri plafonat la electricitate astfel:

  • 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum mediu lunar de până la 100 kWh
  • 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum mediu lunar de până la 255 kWh

Senatorii au mai extins lista beneficiarilor pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar: întreprinderi mici şi mijlocii, operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex SA, operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, lăcaşurile cultelor recunoscute oficial în România.

Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, potrivit stiripesurse.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
12 ° C
12.3 °
11.6 °
91 %
4.5kmh
40 %
joi
12 °
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii