POLIȚIA RUTIERĂ EXPLICĂ DE CE NU POATE FI AMENDAT NICUȘOR DAN PENTRU CĂ A TRAVERSAT NEREGULAMENTAR

POLIȚIA RUTIERĂ EXPLICĂ DE CE NU POATE FI AMENDAT NICUȘOR DAN PENTRU CĂ A TRAVERSAT NEREGULAMENTAR

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, nu poate fi amendat pentru că a traversat cu copilul său în brațe printr-un loc nepermis, în București. ”Fapta nu a fost constatată într-una dintre modalitățile prevăzute expres de legislația rutieră în vigoare”, este explicația transmisă de Poliția Rutieră.

„În referire la imaginile video apărute în spațiul public, facem următoarele precizări: În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 și 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, constatarea contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice se face în două modalități: fie direct, de către polițistul rutier, situație în care fapta contravențională este percepută prin propriile simțuri, fie cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, iar în ambele situații agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției. Având în vedere prevederile legale menționate anterior, prin raportare la situația apărută în spațiul public, facem precizarea că fapta nu a fost constatată într-una dintre modalitățile prevăzute expres de legislația rutieră în vigoare.”

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
12.8 ° C
13.3 °
12 °
89 %
2.7kmh
40 %
vin
15 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii