Pomenirea eroilor Revoluției la Popești Leordeni

Pomenirea eroilor Revoluției la Popești Leordeni

Slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român au fost oficiate pe 20 decembrie și vor fi oficiate și în zilele de 21 şi 22 decembrie, cu prilejul comemorării a 33 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Eroii Revoluției Române din 1989 au fost comemorați marți, 20 decembrie, în cadrul unei ceremonii militare și religioase găzduită de ansamblul muzeal din Popești Leordeni, județul Ilfov, dedicat eroilor revoluționari de la Timișoara. În cadrul evenimentului a fost inaugurat un nou monument ridicat în cinstea acestora și au fost săvârșite mai multe slujbe de pomenire.

Orașul Popești Leordeni din județul Ilfov reprezintă unul dintre popasurile de mare însemnătate în istoria Revoluției Române din Decembrie 1989, într-o gură de canal din această localitate fiind aruncată cenușa mai multor revoluționari timișoreni, ale căror trupuri neînsu­flețite au fost aduse în București și arse la Crematoriul „Cenușa” din Capitală în noaptea de 19 spre 20 decembrie 1989, potrivit Ziarul Lumina.

În acest loc a fost ridicat un muzeu dedicat acestor eroi revoluțio­nari, sub forma unui paraclis clădit pe piloni la o înălțime de aproximativ doi metri deasupra solului, în fața căruia au fost așezate pietre funerare pentru luptătorii timișo­reni din 1989 a căror cenușă a fost adusă în acest loc, precum și un monument din marmură în forma unei cruci.

În acest an, în cadrul ceremoniei organizate de Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în colaborare cu Consiliul Local Popești-Leordeni și Fundația Simionescu, s-a dezvelit un nou monument intitulat „Patimile lui Iisus”, care poartă numele celor trei jur­na­liști străini care au pierit în timpul Revoluției din 1989: Danny Huwé, cetățean belgian; Jean-Louis Calderon, cetățean francez, respectiv Ian Henry Parry, cetățean galez. Noul monument a fost dezvelit și sfințit de către un sobor de preoți condus de părintele consilier eparhial Alexandru Negoi­ță, de la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhi­episcopiei Bucureș­tilor. După slujba de sfințire, în fața monumentului a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989.

Părintele consilier eparhial Alexandru Negoiță a arătat faptul că această ceremonie și pomenire a eroilor Revoluției este o datorie pentru orice român care trăiește în libertate: „Ne-am adus cu toții aminte de cele petrecute în 1989 și ne-am rugat lui Dumnezeu să așeze în rândul sfinților sufletele celor care au fost jertfiți atunci, eroii neamului românesc. În Popești Leordeni regimul comunist a considerat că cenușa celor care s-au săvârșit atunci trebuie aruncată și uitată. Dar această cenușă nu a fost risipită, ci a adunat oameni, a închegat o întreagă comunitate în gând și rugăciune. Această manifestare de eroism reprezintă un act de curaj pentru libertatea și unitatea poporului român, dar și pentru libertatea și comuniunea de credință a conaționalilor noștri”.

În ziua de 22 decembrie se va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, precum şi în toate bisericile şi mănăstirile, informează Patriarhia.

Slujbe de pomenire a eroilor vor mai fi oficiate astfel:

* Miercuri, 21 decembrie:

– Cimitirul „Eroilor Revoluţiei”, ora 10,00;
– Piaţa Universităţii, ora 12,30.

* Joi, 22 decembrie:

* Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei din Piaţa Revoluţiei, ora 09,00;
* Radiodifuziunea Română, ora 10,00;
* Televiziunea Română – Troiţa (din faţa instituţiei), ora 11,00;
* Televiziunea Română – Troiţa Paraşutiştilor (din curtea instituţiei), ora 11,30.

Slujbele de pomenire vor fi mediatizate prin intermediul Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.7 ° C
12.3 °
11.1 °
77 %
5.7kmh
0 %
mie
21 °
joi
14 °
vin
21 °
sâm
23 °
Dum
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii