Premierul Marcel Ciolacu: Guvernul României va debloca banii pentru proiectele menite să sprijine satele din Republica Moldova

Premierul Marcel Ciolacu: Guvernul României va debloca banii pentru proiectele menite să sprijine satele din Republica Moldova

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a discutat cu președinta Maia Sandu, miercuri, la Chișinău, și s-a arătat încrezător că negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE „vor începe în cel mai scurt timp”. De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în cadul conferinței comună de presă cu omologul său Dorin Recean, că guvernul României va debloca banii pentru proiectele menite să sprijine satele din Republica Moldova.

„Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană! Am reafirmat astăzi, la Chişinău, la întâlnirea cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, sprijinul României pentru acest deziderat comun. Am convingerea că negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană vor începe în cel mai scurt timp! Republica Moldova poate conta pe România!”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit în cadrul vizitei efectuate la Chișinău și cu omologul său din Republica Moldova, premierul Dorin Recean.

Guvernul României va debloca banii pentru proiectele menite să sprijine satele din Republica Moldova, după cum a anunțat premierul Marcel Ciolacu, miercuri, la Chișinău, în conferința comună de presă cu omologul său, Dorin Recean.

Premierul României spune că se simte ca acasă la Chișinău.

„N-am un sentiment că am venit oficial la Chișinău și cred că același sentiment vă încearcă și pe dumneavoastră (pe premierul Dorin Recean al Republicii Moldova, n.r.) de câte ori veniți la București. Am sentimentul că am venit acasă și n-am venit la un frate mai mare sau mai mic, am venit la un frate geamăn, pentru că toate provocările prin care am trecut, instituționale, cu toate crizele suprapuse, provocări care s-au răsfrânt asupra românilor și dintr-o parte, și din alta a Prutului, trebuie abordate comun”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Cred că suntem obligați ca împreună să punem un accent deosebit pe zona economică. Relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova, anul trecut, s-au mărit cu 50%, am ajuns la aproape 3,6 miliarde de dolari, și cred că acesta este drumul corect. Mai mult, avem obligația, cu toate că războiul total incorect și nedrept pornit de către un dictator, Vladimir Putin, împotriva unui stat suveran va continua, trebuie ca să facem față acestor provocări împreună și să găsim cele mai bune soluții împreună pentru ca cetățenii pe care îi reprezentăm să vadă o creștere a nivelului de trai, o creștere în infrastructură, o creștere a traiului zilnic”, a adăugat prim-ministrul guvernului de la București.

„Eu vă garantez că nu mâine, în prima ședință de Guvern, dar în viitoarea ședință de Guvern se vor debloca banii pe proiecte în ceea ce privește apa potabilă, canalizarea, punctuale, pentru sprijinirea satului din Republica Moldova, să fie un sat european, etapă prin care România a trecut și mai are încă, prin programele operaționale, prin POIM, de făcut investiții”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.6 ° C
13.3 °
11.1 °
86 %
2.6kmh
0 %
vin
14 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii