Principalele modificări din noile legi ale Educației. Colegiile naționale vor putea susține propria admitere

Principalele modificări din noile legi ale Educației. Colegiile naționale vor putea susține propria admitere

Reforma Educației, inspirată de proiectul prezidenţial România Educată, este lansată după mai mulţi ani de amânări. Proiectele prezentate astăzi de Ministrul Educaţiei vor aduce modificări atât în privința curriculei, cât și a modului de evaluare, dar și al atribuțiilor profesorilor.

Sunt două noi legi ale Educației: o lege pentru învățământul preuniversitar și o lege pentru învățământul universitar.

Modificări în legea Educației pentru învățământul preuniversitar.

•Învățământul devine obligatoriu încă de la grupa mică începând cu anul 2030.

• Colegiile naționale vor putea susține propria admitere

• Structura examenului de bacalaureat va fi radical modificată din momentul în care legea va intra în vigoare adică din septembrie 2023

• Elevii nu vor mai primi note la Educație Fizică și Arte, dar și la alte materii – pentru că se poate face acest lucru prin ordin de Ministru să se stabilească și alte materii. Se vor acorda calificative admis-respins.

– Profesorii se vor putea titulariza pe mai puțin de 18 ore

– Salariile profesorilor debutanți ar urma să crească cu 43%

La Examenele Naționale,  în momentul în care această lege va intra în vigoare se renunță la cei 20% din media din clasele V-VIII,  admiterea la liceu se va face sută la sută pe media de la Evaluarea Națională.

Colegiile naționale vor putea organiza propria admitere pe 90% din locuri care se vor putea ocupa printr-un examen propriu de admitere și 10% din locuri vor putea fi ocupate prin acea repartizare computerizată în urma Evaluării Naționale, practic dacă un copil dorește să fie elev într-un anumit liceu, poate da admitere și dacă este admis,  nu mai trebuie să susțină Evaluarea Națională.

SURSA: ȘTIRILE TVR

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
17 ° C
17 °
16.1 °
63 %
2.6kmh
40 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
21 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii