Proiect premiat: Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de o echipă de studenți români

Proiect premiat: Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de o echipă de studenți români

Cea mai mică inimă artificială a fost creată în România, de un grup de studenți ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Echipa tinerilor români, cunoscută sub denumirea de MAVIS Artificial Heart, au câștigat, pentru al doilea an consecutiv, premiul pentru cel mai avansat design, în cadrul unei competiții mondiale de profil, organizată în Japonia.

Inima artificială este concepută pentru nou-născuți şi copii, dar poate fi proiectată și la dimensiunile necesare funcționării unui organism adult. Poate fi controlată printr-o aplicaţie de pe telefonul mobil și este fabricată din materiale compozite superioare, pe bază de titan, care pot atinge o durată de funcţionare de peste 90 de ani, potrivit Adevărul.

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași și cercetătorii care îi coordonează au câștigat competiția de anul trecut, organizată în Statele Unite, realizând prototipul unei inimi artificiale pentru adulți. Anul acesta, nu doar că au reușit să creeze o inimă artificială pentru copii, dar au și progresat la aspecte precum alimentarea wireless.

„Această inimă este proiectată pentru a fi utilă de la naștere, deci de la nou-născut, până la aproximativ 5 ani. Este proiectată astfel încât să se adapteze și să își dezvolte geometria odată cu creșterea copilului”, a explicat Alexandru Pleșoianu, coordonatorul proiectului.

În Uniunea Europeană, bolile cardiovasculare sunt cele mai frecvente afecțiuni și totodată, principala cauză a deceselor. În plus, România are o rată de mortalitate cauzată de boli cardiovasculare de trei ori mai mare decât media europeană.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2.5 ° C
3.3 °
1.6 °
87 %
1.5kmh
0 %
joi
7 °
vin
5 °
sâm
5 °
Dum
7 °
lun
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii