Raport: Românii iubesc shopping-ul online. Anul trecut, au cheltuit aproape 7 miliarde de euro pentru cumpărături pe net

Raport: Românii iubesc shopping-ul online. Anul trecut, au cheltuit aproape 7 miliarde de euro pentru cumpărături pe net

Românii au cheltuit online, în 2022, aproape 7 miliarde de euro, din care 2,6 miliarde de euro pe haine şi încălţăminte, arată un studiu de specialitate Limitless Agency, citat de Agerpres.

Rezultatele din raportul „eBook eCommerce Growth Strategies arată că un român din cinci comandă online în mod constant online, 50% plasează comenzi de două ori în trei luni, şi doar 12% comandă online de până la şase ori pe lună.

Datele centralizate conturează o piaţă de e-commerce în România cu o sută de magazine online care înregistrează peste 1.000 de comenzi pe zi. În 2022, toate aceste magazine au raportat comenzi în valoare totală de 6,7 miliarde de euro, din care 55% reprezintă cheltuieli pentru haine, încălţăminte şi electronice.

Aproape un sfert dintre români (21%) comandă şi din afara ţării, cel mai des din China, de pe Aliexpress, magazinul online din Grupul din care face parte Alibaba.

De asemenea, 72% din totalul cumpărătorilor economisesc şi aşteaptă să cumpere un produs, iar 28% sacrifică alte cheltuieli pentru a cumpăra un produs mai repede. În plus, 49% dintre români plătesc mai mult pentru un brand pe care îl cunosc, 51% plătesc mai puţin pentru un produs de brand propriu mai ieftin, 57% achită mai mult pentru un produs eco-friendly, în timp ce 43% plătesc mai puţin pentru o versiune non eco-friendly.

În Europa, ponderea cumpărătorilor online a crescut de la 55% în 2012 la 75% în 2022. Cele mai mari salturi au fost înregistrate în Estonia (+47%), Cehia (+41%) şi România (+41%), mai arată studiul citat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
17.4 ° C
19.4 °
15.5 °
60 %
7.2kmh
75 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
25 °
mar
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii