Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea României la Schengen

Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea României la Schengen

Surse guvernamentale au declarat pentru Agerpres că raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen care urmează să fie prezentat miercuri la Bruxelles este unul ‘foarte pozitiv’ pentru România.

„Raportul este foarte pozitiv pentru România. (…) Olanda nu a trimis experţi la misiunea voluntară, susţinând că nu a fost suficient de largă, nu a cuprins mai multe domenii”, au afirmat sursele oficiale.

România a propus Olandei o misiune separată suplimentară. Potrivit surselor citate, Olanda nu a răspuns până în prezent acestei invitaţii. De asemenea, ministrul de Interne din România a convenit cu omologul său olandez o vizită la Haga, urmând să fie stabilită data când va avea loc.

Sursele citate au precizat că referirea la crima organizată din rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Haga cu privire la Schengen se referă la Bulgaria.

„Dacă decizia privind aderarea la Schengen se ia în decembrie, intrarea în spaţiul de liberă circulaţie cu aeroporturile se va întâmpla în martie”, au menţionat sursele citate.

Problema Olandei în chestiunea Schengen este de politică internă, urmând ca în această ţară să fie organizate alegeri, mai susţin sursele.

Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria, iar Consiliul trebuie să facă apoi paşii necesari pentru ca cele două ţări, alături de Croaţia, să adere pe deplin la spaţiul de liberă circulaţie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri interne, migraţie şi securitate internă, Anitta Hipper.

„După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen”, a declarat Anitta Hipper, într-un e-mail remis, luni, Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
13.9 ° C
14.1 °
13.8 °
58 %
5.1kmh
40 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii