România, Italia şi Turcia vor primi un ajutor în caz de dezastre în valoare de 454,8 milioane euro din bugetul UE

România, Italia şi Turcia vor primi un ajutor în caz de dezastre în valoare de 454,8 milioane euro din bugetul UE

Vot favorabil în Consiliul UE în privinţa propunerii Comisiei Europene de a fi acordat, din bugetul UE, un ajutor în caz de dezastre în valoare totală de 454,8 milioane euro României şi Italiei pentru repararea pagubelor provocate de dezastre naturale în 2022, precum şi Turciei în urma cutremurelor din februarie 2023.

Fondul de solidaritate al UE este conceput pentru a furniza asistenţă financiară în cazul unei catastrofe majore într-un stat membru sau într-o ţară care poartă negocieri de aderare cu UE.

Ajutorul despre care se vorbește acum va fi distribuit astfel:

– 33,9 milioane euro pentru asistenţă acordată României, ca urmare a unei secete severe şi generalizate, cu trei vârfuri principale (la sfârşitul lunii martie, la jumătatea lunii aprilie şi, respectiv, în lunile iulie-august 2022);

– 20,9 milioane euro pentru asistenţă acordată Italiei, în urma precipitaţiilor abundente care au dus la inundaţii fluviale şi viituri rapide ce au afectat regiunile centrale ale Italiei în septembrie 2022;

– 400 de milioane euro pentru asistenţă acordată Turciei, în urma cutremurelor devastatoare care au afectat sudul Turciei, în regiunea Kahramanmaraş şi în regiunea Hatay, în februarie 2023

Ajutorul financiar va fi plătit după adoptarea ambelor propuneri de către Parlamentul European şi Consiliu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.5 ° C
18.9 °
17.8 °
60 %
5.8kmh
0 %
lun
21 °
mar
18 °
mie
20 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii