România stă cel mai prost din Europa la asigurările împotriva dezastrelor

România stă cel mai prost din Europa la asigurările împotriva dezastrelor

România este singurul stat din Europa – în sens geopolitic, în care asigurarea împotriva dezastrelor este obligatorie. Paradoxal, deș au și risc ridicat de catastrofă și asigurare obligatorie prin lege, atât România cât și Turcia sunt sub medie în ceea ce privește acoperirea prin asigurare.

Paradoxal, tot Statul este și cel care a înființat PAID și care îi stabilește parametrii esențiali în care își despășoară activitatea asimilată unei societăți de asigurare.
Mesajul directorului PAID ne aduce aminte că România și Turcia sunt singurele țări din zona europeană unde asigurarea de calamitate este obligatorie pentru toate clădirile și este emisă de un Pool de asigurare, conform B1 TV.

Diferența este că, în 2010, când și-a început PAID activitatea, gradul de cuprindere în asigurare a locuințelor era undeva peste 30% la noi (este drept că raportat la un stoc de locuințe mult mai mic decât în prezent și luând în calcul 2 milioane de polițe emise de Astra Asigurări în condiții nu se știe cât de acoperitoare), iar astăzi zace între 19% și 20%, în timp ce Turcia a plecat de la 15%-17% și a ajuns, la final de 2021, la 50%.

Media europeană sare de 60%, ceea ce plasează ambele țări cu sistem obligatoriu în partea de jos a clasamentului și scoate mult în evidență România, cu un nivel de asigurare de-a dreptul îngrijorător.

Motivul invocat permanent de șefa PAID pentru gradul redus de asigurare a locuințelor este forma incompletă a legii și neaplicarea prevederilor care presupun plata unei amenzi de până la 500 de lei.

În contextul cutremurului din Turcia, directorul PAID vorbește pe șleau despre nevoia ca legea să se aplice în toate zonele sale și despre necesitatea ca prima de asigurare să crească de la cei 20 de euro pe an cât este în prezent, potrivit sursei menționate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
19.3 ° C
20.1 °
18.8 °
36 %
1.5kmh
0 %
mar
19 °
mie
17 °
joi
19 °
vin
14 °
sâm
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii