Românii ies rar la cafea în oraș. Piaţa românească se ridică la 600 de milioane de euro

Românii ies rar la cafea în oraș. Piaţa românească se ridică la 600 de milioane de euro

Piaţa de cafea out of home din România – cafeaua băută în oraș – este o industrie care se ridică la 600 de milioane de euro, o treime din această sumă fiind generată în Bucureşti, acolo unde preţul mediu al unei cafele ajunge la 10,5 lei, arată un studiu Hospitality Culture Institute, citat de Agerpres.

Potrivit datelor Hospitality Culture Institute, 9 din 10 respondenţi consumă cafea acasă, iar 5 din 10 respondenţi beau mai multe cafele pe zi. În rândul acestora, media de consum se ridică la 2,7 ceşti de cafea pe zi.

Studiul „Consumul de cafea out-of-home în România” analizează comportamentul de consum de cafea în 10 centre urbane din România: Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Timişoara, Oradea, Cluj, Iaşi, Constanţa, Craiova, Galaţi.

În Bucureşti, preţul mediu plătit pentru o ceaşcă de cafea se ridică la 10,5 lei. În celelalte oraşe analizate, preţul mediu este de 9,4 lei. Studiul mai semnalează că doar 49% dintre respondenţii din Bucureşti cunosc termenul „cafea de specialitate”, în celelalte oraşe analizate media fiind de 47%.

„România este încă departe de consumul mediu al cafelei la nivel european, dar lucrurile evoluează într-o direcţie pozitivă. Marii jucători din zona de sitting şi to go au ‘normalizat’ din ce în ce mai mult consumul de cafea în afara casei, iar cafenelele de specialitate reprezintă adevărate puncte de coagulare a comunităţilor, deşi rămân în continuare o nişă atunci când le raportăm la economia întregii industrii”, spune Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute.

Potrivit studiului, 47% dintre bucureşteni şi-au achiziţionat ultima cafea dintr-o cafenea. Pe locurile doi şi trei în top se află benzinăriile şi automatele de cafea, ambele cu 20% dintre răspunsuri.

În cadrul celorlalte oraşe analizate, 36% dintre respondenţi şi-au achiziţionat cafeaua dintr-o cafenea, 25% dintre respondenţi au cumpărat-o din benzinărie, iar 21% dintr-un automat de cafea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
18.8 ° C
19.4 °
18.3 °
56 %
7.7kmh
20 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii