Românii sunt pe primele locuri în clasamentele celor mai sedentare națiuni

Românii sunt pe primele locuri în clasamentele celor mai sedentare națiuni

Conform statisticilor, românii sunt pe primele locuri în clasamentele celor mai sedentare națiuni, ocupând locul 4 la nivel european și locul 5, la nivel mondial.

Lipsa timpului este motivul cel mai des invocat de românii care sunt întrebați de ce sportul nu face parte din programul lor zilnic. Pe lista de motive se mai găsesc oboseala și infrastructura, potrivit Observator news.

Doar 2% dintre români merg frecvent la sală, în timp ce 62% dintre români nu practică niciun fel de sport. Cei mai mulți dintre aceștia petrec ore în șir pe zi în fața ecranelor, fie că este în scop profesional, recreativ sau pentru divertisment. Aproape 8 milioane de români se joacă frecvent jocuri în rețea, iar majoritatea acestora neglijează complet nevoia organismului de mișcare, nefăcând nicio formă de activitate fizică.

Nici plimbările nu sunt favoritele românilor, fiind deseori o formă de mișcare pe care aceștia o refuză. Majoritatea românilor nu reușesc să atingă numărul de 10 mii de pași zilnic, numărul minim indicat de specialiști pentru menținerea unei vieți sănătoase.

„Mişcarea este esenţială, avem recomandări de 30 de minute de mişcare în fiecare zi, bineînţeles, se poate face mult mai mult, mişcarea nu înseamnă doar activitate la o sală de sport, mişcarea poate însemna activitate casnică, o scurtă alergare, plimbări. Vorbim despre boli cardiovasculare şi cea mai gravă situaţie este infarctul miocardic acut”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași, pentru Observator news.

Lipsa de mișcare, la pachet cu alimentația neechilibrată duc la modificări și în ceea ce privesc statisticile despre obezitate. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani, rata obezității este de peste 170 la mia de locuitori.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.7 ° C
16.2 °
15.5 °
70 %
2.6kmh
0 %
lun
24 °
mar
20 °
mie
16 °
joi
15 °
vin
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii