S-a întâmplat la Ploiești: Incendiu izbucnit într-un spital Covid

S-a întâmplat la Ploiești: Incendiu izbucnit într-un spital Covid

Un nou incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, într-un spital COVID. S-a întâmplat la Ploieşti, la Spitalul de Boli Infecţioase. Doi pacienţi au fost ucişi, iar 18 au fost evacuaţi de pompieri.

Unei infirmiere, care a încercat să salveze un pacient, i s-a aprins combinezonul și a suferit arsuri pe corp. Incendiul s-a manifestat la parterul spitalului suport COVID Movila Vulpii din Ploieşti cu puţin timp după ora patru. Aproximativ 20 de pacienţi erau internaţi acolo. Flăcările au cuprins unul dintre saloane. Înăuntru erau doi bărbaţi de 74, respectiv 75 de ani. Ambii şi-au pierdut viaţa. Imediat s-a declanşat alarma, iar pompierii sosiți la fața locului au stins focul în câteva minute. Pentru cei doi pacienți a fost prea târziu.

”Incendiul a fost anunțat la ora 4.15, era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate infirmiera este cu arsuri de 40%, urmează să fie mutată la Ploiești la Spitalul Floreasca. La acest moment avem, din păcate, două decese la salonul respectiv”, a declarat Raed Arafat.

Directorul spitalului: Secția era nouă

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, medicul Bogdan Nica, a declarat, potrivit news.ro, că instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar unitatea dispunea şi de detectoare de oxigen.

„Secţia era nouă, este secţia renovată de Pediatrie, instalaţia electrică nouă şi verificată, rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă că a intervenit imediat, dar o fracţiune de secundă… Dumnezeu ştie.

S-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen… Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare, dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Asta vor determina specialiştii”, a spus Nica, citat de Agerpres.

IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost stins.

„Din primele informaţii 2 pacienţi sunt decedaţi. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roşu Judeţean. 18 pacienţi au fost evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă şi spuma, 1 de descarcerare şi 20 ambulante SMURD şi SAJ cu 57 de pompieri militari”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută localnicilor sub denumirea „Spitalul Movila”, funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
10.2 ° C
10.6 °
9.9 °
95 %
4.1kmh
75 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
23 °
mar
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii