Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții și obiceiuri

Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții și obiceiuri

Ultima zi a Săptămânii Patimilor, cunoscută drept Sâmbata Mare, este ziua în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţa veşnică. Sâmbăta cea mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate.

Dacă începând de luni şi până sâmbătă s-au îmbrăcat haine de doliu, în ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe. Azi, gospodinele pregătesc drob, friptură și borș de miel. Românii păstrează o serie de tradiții și obiceiuri pe care le rânduiesc, cu sfințenie, an de an, în Sâmbăta Mare.

Către miezul nopții, lumea pornește în liniște spre biserică, pe drum se vorbește în șoaptă, iar la slujbă toată lumea stă cu mare evlavie. După ce iau lumina, la Înviere, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morților familiei și aprind și acolo lumânări, pentru ca și cei trecuți dincolo să știe că a venit Învierea Domnului. Lor li se da de pomană și în ziua de Înviere, dar și peste o săptămâna, când e Paștele Morților. De aceea, culoarea cu care s-au vopsit ouăle de Paști nu se aruncă, ci se păstrează o săptămână, când se roșesc din nou ouă, se duc la biserica, se slujesc și apoi se duc afară, la morminte, și se dau de sufletele celor duși.

După slujba de Înviere, la plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos.

Pe vremuri era obligatoriu că femeile să îmbrace, la slujba de Înviere și în zilele de Paști, măcar o cămașă nouă, cusută în orele de taină ale nopții, iar bărbații să aibă cel puțîn o pălărie nouă.

La masa de Paști, la amiază, se adună cei ai casei, se mănâncă miel și cozonac și se petrece în liniște, fără muzică și gălăgie. Bătrânii ies apoi la porțile caselor și vorbesc, povestesc.

În Maramureș și Bihor se fac vizite în sat la alte familii, a două și a treia zi de Pașți, când se organizează și hora satului sau higheghe. Se angajează lăutari, și acolo, în mijlocul satului, se adună toți, tineri și bătrâni, și petrec.

Nu în ultimul rând, se spune că dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
16.4 ° C
16.6 °
16 °
73 %
3.6kmh
75 %
joi
16 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii