Se schimbă regulile în școli: Zile de carantină mai puține pentru elevi

Se schimbă regulile în școli: Zile de carantină mai puține pentru elevi

Elevii din clasele în care cursurile în format fizic au fost suspendate, după  confirmarea a trei cazuri de infecție cu virsusul SARS-Cov 2, vor face școală online doar 5 zile, nu zece cum se întmpla până acum. Modificarea apare în ordinul comun al Ministerului Educației  și al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Aceeași măsură se aplică și copiilor considerați contacți direcți ai colegilor infectați. Ei urmează să stea în carantină tot 5 zile, nu zece ca până acum. Copiii aflați în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 nu sunt considerați suspecți de a fi infectați sau purtători ai unui agent înalt patogen și nu vor fi nevoiți să intre în carantină, se mai precizează în document.

Însă, copiii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau NAAT/RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, se vor întoarce la cursurile fizice de la școală doar după șapte zile, pentru cei care nu sunt vaccinați cu schemă completă și pentru cei trecuți prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv după 5 zile, pentru cei care sunt vaccinați sau trecuți prin boală în perioada ultimelor 90 de zile, de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen noninvaziv efectuat din proba de salivă.

De asemenea, în noul ordin se mai stabiliește și că școlile și grădinițele se vor închide și se va trece la varianta online, tot pentru o perioadă de 5 zile, în momentul suspendării cursurilor pentru 50% din totalul claselor sau grupelor la nivelul întregii unități de învățământ. Măsura suspendării cursurilor fizice la nivelul școlilor sau grădinițelor va fi dispusă prin hotărâre a CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.6 ° C
11.2 °
10.5 °
92 %
3.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii