Siguranță alimentară. Borcanele de miere vândute în UE trebuie să aibă înscrisă pe etichetă ţara de origine

Siguranță alimentară. Borcanele de miere vândute în UE trebuie să aibă înscrisă pe etichetă ţara de origine

Borcanele cu miere care se vor vinede în spțiul comunitar vor avea obligatriu etichetateă care să precizeze ţara de origine, au convenit negociatorii din statele membre UE şi de la Parlamentul European.

Decizia face parte dintr-un acord provizoriu, la care s-a ajuns noaptea trecută, asupra aşa-numitelor „directive privind micul dejun”.

Până acum, doar pentru amestecurile de miere era necesară etichetarea de acest tip, pentru a preciza dacă sunt sau nu originare din UE. În viitor, va trebui menţionată ponderea de miere din fiecare ţară. De asemenea, legislaţia este menită să prevină amestecul de miere falsă cu produsul original.

„În urma studiilor de fezabilitate şi pentru a limita fraudele, Comisia Europeană trebuie să propună un cod unic de identificare sau o tehnică similară pentru a putea stabili traseul mierii de la apicultori la consumatori. De asemenea, s-a convenit că ar trebui înfiinţată o platformă de experţi la nivelul UE pentru colectarea de informaţii în vederea îmbunătăţirii controalelor, detectarea falsificării mierii şi furnizarea de recomandări pentru un sistem de trasabilitate care să permită stabilirea traseului mierii de la apicultori sau de la importatori”, se arată în comunicatul publicat după finalizarea negocierilor,preluat de agențiile de presă.

„Directivele privind micul dejun” conţin noi reglementări referitoare la sucul de fructe şi dulceaţă. În viitor, sucurile de fructe vor putea avea eticheta „conţinut redus de zahăr” dacă cel puţin 30% din zahărul natural este înlocuit. Totuşi, nu trebuie folosiţi îndulcitori.

De asemenea, legislaţia stabileşte că cel puţin 450 grame de fructe trebuie folosite pentru a face un kilogram de dulceaţă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.7 ° C
17.3 °
15 °
64 %
3.6kmh
0 %
joi
18 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii