Sindicaliștii CFR încep proteste, nemulțumiți de salarizare

Sindicaliștii CFR încep proteste, nemulțumiți de salarizare

Sindicaliștii CFR încep la rândul lor protestele nemulțumiți de salarizare. Aceștia se adună luni, în fața Ministerului Transporturilor. 

Ceferiștii reclamă tergiversarea aplicării Legii nr. 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar în ceea ce privește articolele referitoare la pensionare, dar sunt nemulțumiți și de varianta de aplicare a salarizării care ar putea să fie valabilă începând cu 1 iulie.
”Mecanicii de locomotivă de la CFR CĂLĂTORI, pana la 01 iulie 2023 când trebuie sa li se aplice legea, au hotărât sa protesteze prin Mitinguri de Protest feroviare pentru ca au Contract Colectiv de Muncă valabil pană pe 31 decembrie 2023 fapt ce nu le permite sa facă Grevă Generală și pentru că li se spune că Legea Statut se va aplica conform Legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 01 iulie 2023, dar care în realitate este fără efect salarial pentru mecanicii de drum de la CFR CĂLĂTORI pentru că prin aplicare prevede aceeași salarizare ca și înainte de aplicare a legii și după aplicarea legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 01 iulie 2023”, se arată în informarea sindicaliștilor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.8 ° C
22.3 °
21.6 °
41 %
6.2kmh
0 %
Dum
22 °
lun
22 °
mar
20 °
mie
16 °
joi
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii