Solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii

Solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea de aprobare a OUG care prevede că solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii.

Astfel, solicitanţii acestei forme de protecţie au dreptul de a rămâne în România până la finalizarea procedurii de azil. În cazul procedurii de determinare a statului membru responsabil cu examinarea cererii de azil, dreptul de a rămâne pe teritoriul României încetează la data efectuării transferului.

De asemenea, Executivul a evocat, în urmă cu un an, la momentul emiterii actului normativ, conflictul din Ucraina şi fluxul masiv de persoane strămutate care „a condus la o creştere exponenţială a cererilor de protecţie depuse pe teritoriul naţional, urmată de recunoaşterea protecţiei temporare pentru mai mult de 80.000 de persoane, ceea ce a determinat ca personalul Inspectoratului General pentru Imigrări să fie supus unei presiuni semnificative, aspect ce a făcut necesar sprijinul experţilor Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil, fiind semnat Planul operaţional de sprijin pentru România”, potrivit antena3.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.2 ° C
18.3 °
17.8 °
91 %
2.2kmh
0 %
sâm
32 °
Dum
36 °
lun
36 °
mar
32 °
mie
30 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii