Solstițiul de vară: 20 iunie este cea mai lungă zi din an

Solstițiul de vară: 20 iunie este cea mai lungă zi din an

Solstițiul de vară va avea loc pe 20 iunie. Evenimentul din 2024 va da startul verii astronomice cu o zi înaintea datei obișnuite.

Durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, în timp ce noaptea va fi de numai 8 ore și 28 de minute.

Este cea mai timpurie dată a solstițiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când solstițiul a avut loc atât de devreme a fost în 1796. Solstițiul are loc atunci când unul dintre polii Pământului este înclinat către soare la un unghi extrem, iar datorită înclinației Pământului, acest lucru se întâmplă de două ori pe an.

Schimbarea vine de al alinierea specifică a calendarului cu ciclurile orbitale ale Pământului. Solstițiul de vară va continua să fie mai devreme la fiecare patru ani, până în 2096, când se așteaptă să avem cel mai timpuriu solstițiu al secolului, conform stirileprotv.ro.

După acest moment durata zilei începe să scadă, iar cea a nopții să crească timp de șase luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Solstițiul de vară are loc în iunie în emisfera nordică, și în decembrie în cea sudică, potrivit RADOR Radio România.

Solstiţiul de vară este din vechime legat de strângerea primelor recolte. Încep să se aprindă focurile pentru Noaptea de Sânziene. Se fac la răspântii, pe locul cel mai înalt, lângă ape stătătoare, pentru îndepărtarea bolilor şi a necazurilor, potrivit news.ro. Animalele domestice se trec prin foc pentru purificare, iar torţe aprinse se poartă pe câmpuri, pentru a îndepărta dăunătorii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
22.8 ° C
24.1 °
22.8 °
88 %
2.6kmh
0 %
mie
35 °
joi
33 °
vin
31 °
sâm
33 °
Dum
35 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii