Somație din România pentru Casa Louis Vuitton: Give credit! Compania foloseşte în noua colecţie cămăşi inspirate de portul popular românesc

Somație din România pentru Casa Louis Vuitton: Give credit! Compania foloseşte în noua colecţie cămăşi inspirate de portul popular românesc

Brandul Louis Vuitton provoacă nemulțumire în România după ce a folosit, fără acord, modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024. Reprezentanții companiei nu au menționat originea și nu au cerut permisiunea păstrătorilor de zestre culturală, explică administratorii paginii Facebook La Blouse Roumaine, care inițiază campania „Give Credit”.

Prin această campanie se cere ca brandul „să scoată piesele din colecţie până la obţinerea acordului din partea comunităţilor, cu creditarea originii”.

„Dragi comunităţi din Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub munte, Ţara Făgăraşului, Argeş, Sudul şi Centrul Transilvaniei şi orice persoană, colecţionar, artizan şi simplu iubitor, iubitoare a cămăşii şi portului specific Marginimii Sibiului, păstrat inclusiv în zonele unde au migrat oamenii din această regiune, va rugăm să ne sprijiniţi în noua campanie “Give Credit” (A da recunoaştere) ce are în centrul său utilizarea de către brandul Louis Vuitton a cămăşii de Mărginime in noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi acordul păstrătorilor de zestre culturală”, se precizează în mesajului publicat pe facebook de contul La Blouse Roumaine.

De asemenea, cei interesați de subiect sunt invitați să adauge fotografii cu cămaşa de Mărginime la această postare cu indicarea zonei şi o scurtă descriere și, totodată, să ceară brandului Louis Vuitton să scoată piesele din colecţie până la obţinerea acordului din partea comunităţilor, cu creditarea originii.

„Dacă sunteţi organizaţi în cadrul unor asociaţii, fundaţii, grupuri de iniţiativă, companii etc, va rugăm să ne scrieţi mesaje de susţinere oficiale şi să le trimiteţi pe adresa contact@lablouseroumaine.io”. “, se mai spune în postare.

Pe site-ul Louis Vuitton, bluza creată de Nicolas Ghesquière este descrisă ca fiind „vaporoasă” și îmbrăcând “o siluetă romantică cu detalii grafice pentru un look proaspăt, boem. Este confecţionată din in, într-o croială amplă, iar mânecile balon şi decolteul sunt accentuate cu inserţii de dantelă contrastantă. Talia şi manşetele sunt elastice pentru a sublinia volumul, în timp ce legăturile largi din piele adaugă dimensiune în partea din faţă”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.2 ° C
18.3 °
17.8 °
91 %
2.2kmh
0 %
sâm
32 °
Dum
36 °
lun
36 °
mar
32 °
mie
30 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii