Sondaj: 87,1% dintre români spun că țara merge într-o direcție greșită

Sondaj: 87,1% dintre români spun că țara merge într-o direcție greșită

Un sondaj național finanțat de ambasada SUA și realizat de LARICS în perioada 29 septembrie – 10 octombrie 2022 relevă prăbușirea încrederii românilor în instituțiile statului, începând cu președintele și în marile puteri occidentale, în NATO și UE, potrivit inpolitics.ro.

Doar 25% dintre români mai au încredere multă și foarte multă în președintele Iohannis.

Încrederea multă și foarte multă în SRI s-a prăbușit dramatic față de 2021, de la 67,37%, la 49,65%.

Parlamentul a ajuns de la 21,36% anul trecut la 12,98%. UE a ajuns de la 59,18% la 39,76%.
NATO, de la 67,36% a ajuns la doar 53,64%. Dacă România ar fi atacată, 36% dintre români spun că ar participa la apărarea țării, 33% sunt indeciși, 29% spun că ar încerca să plece cu familia.

Cei mai mulți români, 51,5%, consideră că Rusia este de vină peste războiul din Ucraina, în timp ce 45,9% cred că de vină ar fi și Ucraina, SUA și UE. 77,1% dintre români consideră că la noi se acordă prea multă atenție războiului din Ucraina și prea puțină atenție problemelor cetățenilor.

45,2% dintre români consideră știrile despre război în general corecte, 23,9% consideră că sunt incorecte și favorizează Ucraina, în timp ce 13,8% cred că ele sunt incorecte și favorizeaza Rusia.
Românii sunt în continuare empatici în tragedia populației din Ucraina: după 9 luni de la începutul crizei, 74% dintre români spun că ar trebui să primim în continuare refugiați din Ucraina, dacă va fi nevoie.
Și totuși, majoritatea zdrobitoare a românilor, 70,5%, vor ca războiul să fie oprit chiar și cu cedarea de către ucraineni a unor teritorii, în timp ce doar 28,2% vor ca războiul să continue pînă la înfrîngerea Rusiei.

82,3% dintre români cred că după război situația României va fi mult mai proastă, mai proastă ori la fel, în timp ce 18% cred că va fi mai bună.

51,1% dintre români consideră că România ar trebui să își vadă de interesele ei, în timp ce 18,8% cer o mai mare apropiere de UE, iar 4,9% de SUA.

Încrederea românilor în americani a scăzut de anul trecut de la 39,3% la doar 11,5%, în Germania de la 35,4% la doar 8,4%, în Franța de la 29,1% la doar 6,2%, în Moldova de la 18,4% la doar 7,2%,

54,6% dintre români cred că în viitor nu va mai fi o singură superputere mondială, ci mai multe, care se vor concura.

Deși nu asistăm la o reorientare strategică a publicului din România, apare din ce în ce mai acută ideea că România ar trebui să pună accentul pe propriile interese, să fie pragmatică, să aibă agendă și să se ocupe în primul rând de interesele ei.

Totul în cadrul euroatlantic, însă, nu în afara lui. Asistăm astfel la o formă de sincronizare a publicului din România cu tendințele europene tot mai evidente de repliere a populațiilor spre interesele naționale.

35,3% cred că UE ar trebui să devină mai degrabă o uniune a națiunilor cu mai mult autonomie s statelor membre, 10,6% cred că ar trebui să se desființeze, 32,4% să rămînă ca pînă acum, în timp ce doar 21,3% vor ca UE să aibă mai multă putere.

77,1% dintre români cred că UE profită economic de România, în special anumite țări membre, în timp ce 64,5% cred că UE impune prea multe reguli României.

47,7% cred că facturile uriașe la energie sunt din vina conducătorilor, 28% din vina politicilor verzi ale UE și doar 23,9% din cauza războiului din Ucraina.

71,1% dintre români nu au încredere în Zelenski, iar 74% nu au încredere în Joe Biden. Doar 58,3% își manifestă neîncrederea în Regele Charles.

87,1% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
4.2 ° C
5 °
2.8 °
92 %
2.6kmh
100 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
10 °
joi
10 °
vin
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii