Structura anului școlar 2026–2027 aprobată în forma finală de Ministerul Educației

Structura anului școlar 2026–2027 aprobată în forma finală de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că structura anului școlar 2026–2027 a fost avizată în forma finală. Potrivit instituției, cursurile vor începe la 7 septembrie 2026 și se vor încheia la 18 iunie 2027, iar anul școlar va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Vacanța mobilă, stabilită la nivelul inspectoratelor școlare județene și al municipiului București, va fi programată în perioada 15 februarie – 7 martie 2027. Până la 1 aprilie 2026, fiecare unitate de învățământ va comunica elevilor și părinților săptămâna de vacanță aleasă pentru județ.

Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în intervalul 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.

Ministerul precizează că a analizat și propunerile privind începerea cursurilor la 15 septembrie și încheierea acestora la 15 iunie, precum și varianta eliminării sau comasării programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Potrivit instituției, eliminarea celor două programe nu ar fi redus numărul de săptămâni de cursuri, deoarece acestea sunt deja incluse în structura anului școlar.

În plus, începerea cursurilor cu o săptămână mai târziu ar fi dus la încheierea anului școlar la 25 iunie 2027, ceea ce ar fi implicat și decalarea examenelor naționale – evaluarea națională și bacalaureatul – cu o săptămână.

Menținerea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” este justificată, potrivit ministerului

Reprezentanții Ministerului Educației susțin că este în interesul elevilor ca probele scrise ale examenelor naționale să nu fie amânate, având în vedere etapele ulterioare, precum admiterea la liceu și admiterea la facultate.

Menținerea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” este justificată, potrivit ministerului, prin rolul acestora de a crea un cadru pentru activități care îmbină teoria cu aplicațiile din viața de zi cu zi. Instituția arată că obiectivele programelor pot fi atinse și prin activități gratuite, organizate în școli, cu resursele disponibile.

Ministerul face apel către unitățile de învățământ să valorifice aceste programe în beneficiul elevilor și al comunității educaționale, subliniind că ele pot sprijini învățarea în contexte nonformale, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor și consolidarea parteneriatului dintre școală, părinți și comunitate.

Ordinul privind aprobarea structurii anului școlar 2026–2027 va fi publicat pe site-ul ministerului după apariția acestuia în Monitorul Oficial.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
5.7 ° C
6.2 °
5.5 °
90 %
0kmh
100 %
J
6 °
vin
10 °
S
12 °
D
12 °
lun
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii