Studii: Ce riscă minorii care consumă băuturi energizante

Studii: Ce riscă minorii care consumă băuturi energizante

Cele mai recente rezultate ale studiilor care certifică faptul că băuturile energizante au un efect extrem de nociv asupra sănătății copiilor și adolescenților, ar trebui să conducă la interzicerea comercializării acestora pentru aceste categorii de vârstă, potrivit BBC.

Promovate de producători cu promisiunea că vor oferi un impuls de adrenalină și energie, aceste băuturi conțin un nivel ridicat de cofeină – ”în unele cazuri între 160 și 200 mg per cutie, ceea ce reprezintă dublul cantității găsite într-o ceașcă de cafea medie (aproximativ 80 mg, în funcție de tărie)”, se menționează în scrisoarea adresată ministrului britanic al Sănătății.

Coroborând datele oferite de 57 de studii privind efectele băuturilor energizante în cazul a aproximativ 1,2 milioane de copii, din 21 de țări, s-a dovedit că acestea sunt asociate  unui risc crescut de probleme de sănătate mintală.

Rezultatul cercetării a indicat faptul că băieții sunt mai predispuși decât fetele să consume băuturi energizante.

Și consumul regulat de energizante i-a determinat, cel mai probabil, pe tineri să consume droguri, să fie violenți și să aibă relații sexuale nesigure.

Potrivit recomandarilor oficiale, o persoană nu ar trebui să consume mai mult de 3 mg de cofeină pe kilogram de greutate corporală.

Și conținutul ridicat de zahăr este nesănătos, poate afecta dinții copiilor și, dacă aceștia mănâncă deja nesănătos, contribuie la obezitate.

Chiar dacă pe ambalajul energizantelor este menționat faptul că nu sunt potrivite pentru copii, practica arată că acestea pot fi ușor cumpărate de cei sub 18 ani.

Unele țări au luat deja măsuri pentru interzicerea comercializării băuturilor energizante pentru copii. Mai exact, Letonia și Lituania, au interzis deja vânzarea de băuturi energizante pentru copii, dar este prea devreme pentru a remarca impactul pe care l-a produs această măsură.

Finlanda și Polonia ar putea fi următoarele țări care ar putea adopta această măsură și se preconizează că și Marea Britanie ar putea adopta în curând o astfel de reglementare.

În Marea Britanie, în cele mai multe supermarketuri energizantele se vând doar celor de peste 16 ani, în mod voluntar. În Anglia și Scoția a fost propusă, încă din 2019, o interdicție completă care să acopere supermarketurile, magazinele mai mici, comercianții cu amănuntul online și distribuitoarele automate, însă nu a fost luată o decizie în acest sens.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.7 ° C
16.6 °
12.8 °
70 %
4kmh
0 %
sâm
15 °
Dum
22 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii