Studiu: 55% dintre copiii români doresc să plece din țară

Studiu: 55% dintre copiii români doresc să plece din țară

Mai mult de jumătate dintre copii (55%) îşi doresc să plece din România, principalele motive fiind oportunităţile pentru educaţie (26,3%), neîncrederea sau nemulţumirea faţă de condiţiile oferite în ţară (21,9%) şi reunirea cu rudele sau prietenii deja plecaţi în străinătate (5%), relevă un studiu al Salvaţi Copiii prezentat, marţi, la Senat.

Studiul sociologic „Cunoaşterea, importanţa şi respectarea drepturilor copilului în România” s-a desfăşurat pe un eşantion de 1.098 de copii, reprezentativ la nivel naţional, în perioada noiembrie-decembrie 2022, marja de eroare fiind de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%.

Analizând nivelul de informare al copiilor cu privire la situaţiile de risc şi recunoaşterea unei situaţii de abuz, deşi cei mai mulţi dintre copii (65%) pot recunoaşte un abuz, doar 1 din 3 se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă, relevă studiul.

„În ultimii 10 ani, procentul copiilor care admit că ştiu cui să ceară ajutorul într-o situaţie de risc a rămas constant în cazul exploatării prin muncă sau pentru producerea unor materiale cu conţinut sexual, dar a scăzut în cazul abuzului fizic (cu 4,7 puncte procentuale) şi în cazul abuzului sexual (cu 3,4 puncte procentuale); doar 1 copil din 3 are încredere că, dacă raportează un abuz, autoritatea competentă va rezolva situaţia”, se arată în studiu.

Analiza mai evidenţiază că toleranţa faţă de romi şi cei cu dizabilităţi fizice a crescut, dar a scăzut toleranţa faţă de colegii cu probleme de sănătate mintală, procentul elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă cu probleme de sănătate mintală scăzând de la 36,6% la 31,9%.

„Faţă de 2013, procentul elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă rom a crescut de la 48,7% la 61,8%, o creştere considerabilă este înregistrată şi pentru procentul elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă cu dizabilitate fizică (de la 39,8% la 60,2%)”, se mai arată în analiza prezentată.

Cel mai ridicat nivel de toleranţă se manifestă faţă de copiii refugiaţi, urmaţi la mică diferenţă de copiii din sistemul de protecţie.

Studiul apreciază drept scăzut încă nivelul de acceptare înregistrat în ipoteza unui coleg cu HIV, deşi este mai mare decât cel înregistrat în 2013, când 39,8% din respondenţi ar fi acceptat un coleg de clasă aflat în această situaţie. În prezent, 60,2% dintre respondenţi ar accepta un coleg de clasă cu HIV.

Primele drepturi enumerate de 83% dintre elevi sunt dreptul la educaţie, la liberă exprimare şi la familie, 4% au menţionat două drepturi, 2% un singur drept, dar 11% nu au menţionat nici măcar un drept, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
20.9 ° C
21.1 °
20 °
52 %
3.6kmh
20 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii