Studiu: Românii – cea mai ieftină masă de Crăciun

Studiu: Românii – cea mai ieftină masă de Crăciun

Un studiu realizat pe 12 țări de pe trei continente relevă faptul că familiile din Germania se confruntă cu cea mai scumpă cină de Crăciun din acest an, iar la polul opus se află românii.
Studiul analizează însă doar prețurile alimentelor tradiționale de pe masa de sărbători și nu ia în calcul și veniturile cetățenilor.

Astfel, eToro a analizat prețurile supermarketurilor locale din bucătăria tradițională de Crăciun și a constatat că o masă festivă tipic germană de gâscă friptă și garnituri, inclusiv slănină, mere și ceapă, va costa 66,70 euro pentru a hrăni o familie de patru membri; aceștia vor trebui să scoată din buzunar, pentru doar 3 kg de piept de gâscă aproape 57 euro – menționează business-review.eu.

La polul opus, o sărbătoare tipic românească de Crăciun cu sarmale (carne de porc și carne tocată de vită) cu mămăligă, împreună cu toate garniturile obișnuite – inclusiv smântână și ardei iute și cozonac de casă, ar costa o familie de patru membri doar 26 euro.

Potrivit studiului citat, în timp ce familiile germane au cea mai scumpă cină de Crăciun, alte câteva naţiuni au costuri la fel de ridicate: familiile spaniole, de exemplu, vor plăti anul acesta 60,90 de euro pentru a mânca cina clasică de Crăciun, care include curcan cu mere, stafide şi ceapă, arată sursa citată.
Excepţie face Marea Britanie, unde costurile cu curcanul sunt semnificativ mai mici: pentru a se bucura de o cină tradiţională de Crăciun britanică, cu curcan şi garnituri clasice, familiile vor trebui să plătească 32,48 de euro.

 

Tabelul care indică prețul ingredientelor cinei de Crăciun în 12 țări în euro realizat de eToro

Rang (cel mai mare cost la cel mai mic) Țară Fel de mâncare de Crăciun Cost (€)
1 Germania Gâscă și garnituri 66.70
2 Spania Curcan cu garnituri 60.90
3 Italia Tortellini în bulion 47.68
4 Olanda Rouladă de porc 45.12
5 USA Curcan cu garnituri 44.31
6 Franța Curcan cu garnituri 41.06
7 Australia Grătar 34.80
8 Danemarca Friptură de porc 34.34
9 Regatul Unit Curcan cu garnituri 32.48
10 Polonia Găluște cu varză murată și ciuperci cu borș 30.39
11 Norvegia Friptură de porc 26.80
12 România Sarmale cu mamaliga și cozonac 25.87

 

Deasupra României, gospodăriile din Norvegia se vor bucura de a doua cea mai ieftină cină de Crăciun dintre țările incluse în studiu cu o friptură tipică norvegiană de porc și garniturile obișnuite. Aici, o familie de patru membri va plăti 26,80 euro.

Inflația prețurilor la alimente a crescut la nivel global în acest an, cea mai recentă cifră a inflației alimentare din UE fiind de 17,2 %.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11 ° C
12.1 °
10 °
95 %
2.7kmh
0 %
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii