Tinerii români vor beneficia de reduceri prin cardul european pentru tineret. Precizările ministrului Familiei

Tinerii români vor beneficia de reduceri prin cardul european pentru tineret. Precizările ministrului Familiei

Tinerii români vor beneficia de reduceri prin cardul european pentru tineret, după ce Guvernul a aprobat aderarea României la Asociația Europeană a Cardurilor de Tineret (EYCA), a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„Tinerii români vor beneficia de reduceri la transport, cazare, evenimente culturale și sportive sau la marile lanțuri de magazine prin cardul european pentru tineret”, anunță Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
„Am prezentat și susținut, în ședința de Guvern de astăzi, documentul prin care România va adera la acordul parțial pentru mobilitatea tinerilor prin intermediul cardului european pentru tineret și va face parte din Asociația Europeană a Cardurilor de Tineret sau EYCA așa cum este cunoscută în rândul tinerilor”, a mai precizat aceasta.

Ea precizează că proiectul a fost adoptat și Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse va fi de acum instituția responsabilă cu dezvoltarea și implementarea Cardului European de Tineret în România.

Tinerii cu vârsta între 14 și 35 de ani vor putea beneficia gratuit de acest card care oferă beneficii și reduceri la cumpărături, teatru și film, transport în comun sau muzee. La nivelul european, peste 6 milioane de tineri se bucură acum de aceste beneficii.

În Europa, cele mai multe carduri sunt emise în Spania, Italia sau Ungaria. Împreună cu reprezentanții EYCA am estimat aproape 100.000 de tineri vor beneficia de acest card în România”, încheie Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
22.6 ° C
22.8 °
22 °
98 %
5.1kmh
20 %
Dum
24 °
lun
35 °
mar
35 °
mie
37 °
joi
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii