„Turismul din răzbunare” ar putea deveni permanent în preferințele de călătorie ale oamenilor

Un trend apărut după pandemia de COVID-19, și anume acela ca oamenii să călătorească mai mult în detrimentul altor tipuri de cheltuieli, este descris de unii hotelieri drept „turism din răzbunare”.

Iar potrivit analiștilor, acesta ar putea deveni o schimbare permanentă în comportamentul de consum, după cum afirmă șeful „Dalata” cel mai mare lanț hotelier din Irlanda, citat de Reuters.

„Cu 2, 3, 4 ani înainte de COVID oamenii cu vârsta între 20 și 30 de ani puneau cu certitudine călătoriile și experiențele mai presus decât cumpăratul lucrurilor. Acest trend a început deja și în rândul populației mai largi și îl vedem cum s-a extins”, a declarat Dermot Crowley, CEO-ul Dalata, într-un interviu acordat Reuters.

„Nu există niciun dubiu că o mare parte din asta se datorează situației post-COVID dar, cu cât persistă mai mult, cu atât te gândești mai mult că ar putea deveni de fapt o schimbare în obiceiurile de călătorie ale oamenilor”, a adăugat el.

Crowley afirmă de asemenea că pare să existe și o schimbare de durată ale rezervărilor „corporate”, oamenii reducându-și numărul de călătorii în interes de serviciu dar stând mai multe zile în deplasare în timpul acestora decât înainte de pandemie.

Articole similare

Ultimele Articole