UE a adoptat prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor

UE a adoptat prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor

Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP, potrivit Agerpres.

Directiva a obţinut undă verde în aprilie din partea Parlamentului European. Această adoptare formală de către Consiliul UE (reprezentantul celor 27 de state membre) este ultima etapă legislativă.

Textul incriminează la nivel european mutilările genitale feminine, căsătoria forţată, difuzarea neconsimţită a unor imagini intime şi hărţuirea cibernetică. Textul stabileşte pedepse minime de la un an la cinci ani de închisoare, în funcţie de delict.

Directiva prevede circumstanţe agravante – de exemplu atunci când victima este un copil sau o parteneră de viaţă sau fostă parteneră de viaţă -, ceea ce duce la pedepse mai aspre.

Ea facilitează de asemenea semnalarea violenţelor către autorităţile competente.

„Violenţa la adresa femeilor şi violenţa în familie sunt delicte persistente. Această lege va garanta, la scara UE, că autorii (faptelor) vor fi sever sancţionaţi şi că victimele vor primi tot sprijinul de care au nevoie”, a comentat ministrul justiţiei belgian, Paul Van Tigchelt, a cărui ţară exercită preşedinţia Consiliului UE.

Textul a făcut obiectul unor intense discuţii vreme de mai multe luni, în special asupra problemei privind definirea juridică a violului, care diferă în ţările din UE.

Proiectul, astfel cum a fost prezentat în martie 2022 de Comisia Europeană, prevedea în articolul său 5 o definiţie a violului fondată pe absenţa consimţământului. Parlamentul European şi ţări precum Belgia, Grecia, Italia, Luxemburg şi Suedia erau pe aceeaşi linie.

Însă alte circa zece state membre, printre care Franţa, Germania şi Ungaria, s-au opus includerii violului în legislaţie, considerând că UE nu are competenţă în materie şi că textul riscă să fie respins de justiţia europeană în caz de recurs.

„Ne-ar fi plăcut ca această directivă să fie un pic mai ambiţioasă”, a recunoscut marţi ministrul spaniol al egalităţii, Ana Redondo, sosind la o reuniune de la Bruxelles. Cu toate acestea, ea a apreciat că această legislaţie este „un bun punct de plecare”.

Ţările membre vor avea trei ani pentru a transpune directiva în legislaţiile lor naţionale.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
22.6 ° C
23.8 °
20.1 °
63 %
3.1kmh
40 %
Dum
23 °
lun
20 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii