Vasile Dîncu, despre situația din Ucraina: „Vom vedea o nouă ofensivă”

Vasile Dîncu, despre situația din Ucraina: „Vom vedea o nouă ofensivă”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat sâmbătă seară, că nu sunt date concrete despre deplasarea frontului din Ucraina către Odesa, dar că acest scenariu a fost luat în calcul de NATO. „Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile”, afirmă ministrul, precizând că ceea ce vedem acum este „o acalmie falsă”, care va fi urmată de noi lupte în această săptămână.

Vasile Dîncu a fost întrebat, sâmbătă seară, la Antena 3, despre extinderea războiului din Ucraina înspre Odesa, care ar putea pune în dificultate ţările riverane de la Marea Neagră, şi a afirmat: „În acest moment nu există date concrete despre asta. Dacă ne uităm însă la comportamentul lui Vladimir Putin că s-au dislocat forţe dinspre zona Kievului înspre zona din Marea Neagră sigur că ne putem aştepta şi la o evoluţie spre Odesa.”

Ministrul a precizat că „acest plan nu este nou pentru NATO”.

„S-au luat în calcul toate perspectivele posibile, mai ales întărirea Flancului Estic. Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile”, a adăugat ministrul, potrivit news.ro.

„Nu trebuie să intrăm în alarmă în ceea ce priveşte venirea lui Putin, intenţia de a ataca Odesa şi o zonă proximă Mării Negre, însă evident că suntem vigilenţi si acest lucru a fost luat în calcul înainte”, a mai declarat ministrul.

Acesta crede că liderul rus a încercat să tragă de timp prin diplomaţie, negocieri pentru a concentra forţele în Donbas şi Lugansk.

„Cred că are nevoie de o mică victorie măcar pentru a putea să treacă la negocieri (…) Este o acalmie falsă. Se pare că în săptămâna viitoare vom vedea o nouă ofensivă care se va solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi fluxuri migratorii mai mari”, a mai declarat ministrul Apărării.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.1 ° C
14.4 °
10.1 °
64 %
3.1kmh
0 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii