(VIDEO) Furtună puternică în Cluj. Sute de oameni din Alba, evacuați din calea apelor

(VIDEO) Furtună puternică în Cluj. Sute de oameni din Alba, evacuați din calea apelor

Vreme extremă în România. O furtună puternică a făcut prăpăd, noaptea trecută, în Cluj-Napoca. În doar 20 de minute, cât a durat ploaia cu grindină, străzile au fost inundate, mai mulți copaci au fost puși la pământ, inclusiv acoperișul unui liceu a fost luat pe sus de vântul puternic. În județul Alba, 300 de localnici au fost evacuați din cauza inundațiilor.

A fost cod portocaliu de vreme rea în Cluj-Napoca. În doar 20 de minute, locuitorii au avut parte de ploi torenţiale, grindină, dar şi de rafale de vânt care au ajuns la 90 de kilometri la oră. Vântul puternic a pus la pământ mai mulţi copaci. Unii s-au prăbuşit peste maşinile oamenilor. Pompierii au primit 80 de solicitări de intervenţie. Au fost mai multe pagube matariale, în timp ce, au fost semnalate și victime.

Andrei Biriș, purtător de cuvânt ISU Cluj:

„Două persoane s-au lovit. Una s-a lovit la nivelul capului, una la nivelul brațului din cauza căderii diverselor obiecte. Deci au fost rănite două persoane dar din fericire cu afecțiuni ușoare”.

Fenomenele meteo extreme s-au manifestat și în județul Alba. 120 de case au fost distruse în urma inundațiilor, iar 300 de oameni au fost evacuați. Premierul Florin Cîțu s-a deplasat în județul Alba pentru a analiza gravitatea situației. El a promis ajutor celor care au gospodăriile distruse.

Conform pompierilor din Alba, au fost raportate și mai multe autoturisme luate de ape pe raza localităților afectate de inundații. Din fericire aici nu s-au înregistrat victime.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.8 ° C
13.3 °
12.2 °
64 %
5.7kmh
0 %
vin
23 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii