(VIDEO) Testarea COVID a cadrelor medicale pe bani proprii. Sindicaliștii amenință cu proteste

(VIDEO) Testarea COVID a cadrelor medicale pe bani proprii. Sindicaliștii amenință cu proteste

Ministrul Sănătății crede că gestionarea valului patru al pandemiei depinde de fiecare dintre noi dacă alegem sau nu să ne vaccinăm. Ioana Mihăilă consideră că masca de protecţie şi distanţarea fizică vor fi în continuare necesare la reluarea cursurilor din toamnă.

Totodată, continuă să declare că personalul medical nevaccinat va plăti testarea periodică. Declarația stârnește însă noi valuri de revoltă, iar unele cadre medicale amenință cu proteste.

„Da, am discutat, iar din păcate, legea nu ne lasă să protestăm în momentul de față, pe starea de alertă, decât cu banderole și o vom face sau în fața ministerelor cu o sută de oameni, după care vedem, poate vor fi reacții spontane, nu le putem controla, dar clar peste 30 la sută din personalul medical este nevaccinat și nu dorește această obligativitate a vaccinării sau plata testelor din bani propria”, a declarat Viorel Husanu, președinte SANITAS.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
9.5 ° C
10.1 °
9.4 °
93 %
6.2kmh
75 %
mie
20 °
joi
18 °
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii