Consilierii PSD București: „Nicușor Dan se răzbună pe medici”

Consilierii PSD București: „Nicușor Dan se răzbună pe medici”

Consilierii PSD București au reacționat dur după ce managerul Spitalului Colentina, Victor Cauni, a fost schimbat din funcție. Social-democrații consideră că acest gest este o răzbunare a primarului general, Nicușor Dan, ”pentru că nu a fost invitat la vizita președintelui Iohannis la spitalul Colentina”.

Nicușor Dan (USR) se răzbună pe medici pentru că nu a fost invitat la vizita președintelui Iohannis la spitalul Colentina, de Ziua internațională a Asistentului medical.

Primarul Nicușor Dan, sprijinit de USR, a început epurările politice în spitalele administrate de Primăria Capitalei. Prima victimă este medicul Victor Cauni, manager interimar la spitalul Colentina, unul dintre cei mai căutați urologi din România, recunoscut în multe țări europene pentru performanțele sale medicale.

Miza schimbării: o investiție de peste un miliard de lei pentru o clădire nouă a spitalului, potrivit antena3.ro.

Între timp, Nicușor Dan calcă în picioare, abuziv, votul Consiliului General și a semnat o dispoziție prin care le permite medicilor străini să între în spitale și să-i “controleze” pe medicii români printr-un așa-zis workshop, a unei întâlniri de lucru.

Noi, consilierii generali PSD, am atras atenția asupra vizitei de evaluare mascată sub forma unui workshop. Chiar Nicușor Dan a recunoscut în ședința Consiliului General că este, de fapt, o “evaluare”.

Până și prefectul Capitalei a atras atenția asupra ilegalității și a atacat în instanță dispoziția emisă de Nicușor Dan. Dar asta nu l-a făcut pe primarul general să se oprească.

Spitalele Colentina și Sfânta Maria nu au fost alese întâmplător pentru acest workshop, sunt singurele două spitale din subordinea Primăriei Capitalei unde urmează să se construiască corpuri noi și să se facă investiții foarte mari. De altfel, acei medici au “vizitat” spitalul Colentina și după plecarea lor a urmat schimbarea managerului”, au transmis consilierii generali ai PSD București într-o postare pe Facebook.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.6 ° C
11.2 °
10.5 °
92 %
3.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii